Hadith

Abdullah ibn Ka'b care slujea drept cãlãuzã lui Ka'b ibn Malik
(Allah sã-l aibã în mila Sa!) când acesta a orbit, a spus cã l-a auzit pe Ka'b
ibn Malik povestind cum a rãmas el în urma Trimisului lui Allah (pacea si
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) dupã campania de la Tabuk. Ka'b
a spus: L-am însotit pe Trimisul lui Allah în fiecare expeditie pe care a
condus-o, în afarã de campania de la Tabuk si Bãtãlia de la Badr. Cât
priveste bãtãlia de la Badr, nimeni nu a fost acuzat cã a rãmas în urmã,
cãci Trimisul lui Allah si musulmanii nu s-au pornit sã lanseze un atac, ci
au avut de gând sã atragã în cursã caravana quraisitilor. Allah i-a fãcut
sã-si înfrunte dusmanii pe neasteptate. Eu am avut onoarea de a-l însoti
pe Trimisul lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în
noaptea de 'Aqaba, când am jurat credintã Islamului, si aceasta a fost mai
scump pentru mine decât sã iau parte la bãtãlia de la Badr, desi Badr era
mai cunoscutã printre oameni decât Tabuk. Si iatã cum am rãmas eu în
urma Trimisului lui Allah cu ocazia campaniei de la Tabuk. Nu aveam
mijloace materiale mai consistente si nici împrejurãri mai favorabile la
vremea acestei campanii decât în orice altã ocazie. Si pe Allah, niciodatã
în aceastã expeditie nu avusesem în proprietatea mea douã cãmile
deodatã. Când Trimisul lui Allah se hotãra sã porneascã o campanie, nu-si
dezvãluia principalul obiectiv decât în ultimul moment (al plecãrii). El a
pornit în aceastã expediþie pe o cãldurã foarte mare; cãlãtoria era foarte
lungã si pãmântul secat de apã, iar el avea de înfruntat o armatã puternicã,
asa cã i-a înstiintat pe musulmani de adevãrata situatie, pentru ca ei
sã se poatã pregãti cum se cuvine pentru campanie. Musulmanii care-l
însoteau pe Trimisul lui Allah la vremea aceea, erau în numãr mare, însã
nu s-a tinut o adevãratã socotealã a lor. Ka'b a spus (mai departe): Putini
au fost cei care nu au vrut sã meargã si aveau impresia cã se pot ascunde
usor (si sã rãmânã astfel nedescoperiti) pânã când a coborât o revelatie
de la Allah Cel Preaînalt si Glorios, referitoare la ei. Iar Trimisul lui Allah
a pornit în expeditie când fructele erau coapte si umbrele lor se alungiserã.
Eu am avut o slãbiciune pentru ele si în mijlocul acestui sezon a fãcut
pregãtirile Trimisul lui Allah, iar musulmanii o datã cu el. Am pornit si eu
de dimineatã, ca sã pot face pregãtirile o datã cu ei, dar m-am întors si
n-am fãcut nimic, spunându-mi în sine: Am timp destul (sã fac pregãtiri)
oricând vreau. Si am fãcut tot asa (mi-am amânat pregãtirile) pânã când
oamenii au fost gata de plecare, iar în cursul diminetii Trimisul lui Allah a
pornit împreunã cu musulmanii, dar eu nu fãcusem nici o pregãtire. Am
plecat dis-de-dimineaþã, m-am întors, dar nu am ajuns sã iau nici o
hotãrâre. Si am continuat astfel pânã când ei (musulmanii) au început sã
se zoreascã si au fãcut o bunã bucatã de drum. Atunci m-am hotãrât s-o
iau si eu la drum si sã-i întâlnesc. Dacã as fi putut astfel! Dar poate cã nu
îmi era sortit aºa. Dupã plecarea Trimisului lui Allah m-am amestecat
printre oameni. Am fost uimit sã descopãr cã nimeni nu era ca mine, ci
erau oameni cunoscuti ca si necredinciosi, sau dintre cei pe care Allah îi
scutise din cauza slãbiciunii lor, iar Trimisul lui Allah nu a bãgat de seamã
cã nu eram pânã ce nu a ajuns la Tabuk. Într-o zi, pe când sedea printre
oamenii din Tabuk, el a zis: Ce s-a întâmplat cu Ka'b ibn Malik? Cineva
din Banu Salama a spus: Trimis al lui Allah, (frumusetea) mantiei lui si aprecierea
marginilor sale l-au ademenit si el a fost astfel retinut. Mu'adh ibn
Jabal (Allah sã-l aibã în mila Sa!) a zis: Sã-ti fie rusine pentru ceea ce sustii.
Trimis al lui Allah, pe Allah, noi nu stim despre el decât de bine Trimisul
lui Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), oricum, n-a
spus nimic. Era în acea vreme când el (Profetul) a vãzut un om (îmbrãcat
într-un vesmânt) alb, care se arãta amãgitor vederii (miraj). La care,
Trimisul lui Allah a zis: S-ar putea sã fie Abu Khaithama si, vai! Chiar era
Abu Khaithama al-Ansari, cel care a contribuit cu o sa' de curmale si a fost
batjocorit de cãtre ipocriti. Ka'b ibn Malik a relatat mai departe: Când a
ajuns la mine stirea cã Trimisul lui Allah se întorcea înapoi de la Tabuk,
am fost tare tulburat. M-am gândit sã inventez tot felul de istorii si mã
frãmântam cum sã scap de aceastã mânie, în ziua ce va sã vinã. Am
început, asadar, sã cer sfaturi de la înteleptii ce se aflau printre membrii
familiei mele si când mi s-a spus cã Trimisul lui Allah avea sã soseascã,
toate gândurile mincinoase s-au risipit (din mintea mea) si eu am ajuns la
concluzia cã nimic nu m-ar fi putut salva decât sã spun adevãrul; asa cã
am hotãrât sã spun adevãrul. În culesul diminetii, Trimisul lui Allah a ajuns
(în Medina). Obiceiul lui era ca, atunci când se întorcea dintr-o cãlãtorie,
sã meargã mai întâi la moschee si sã ofere douã rak'at (temenele) de rugãciune
(pentru a-si arãta recunostinta), iar apoi sã stea cu oamenii. Dupã
ce a fãcut acestea, cei care rãmãseserã în urma lui, au început sã-si fluture
motivele si sã facã jurãmântul în fata lui si erau mai mult de optzeci de
persoane. Trimisul lui Allah le-a acceptat scuzele chiar în fata lor, precum
si credinta pe care o manifestau, au cerut iertare pentru ei si a lãsat
secretele (intentiile) lor în seama lui Allah, pânã ce am ajuns si eu în fata
lui. L-am salutat, iar el a zâmbit dar cu o umbrã de mânie. El (Profetul) mi-a
zis atunci: Înainteazã. Eu am înaintat pânã ce am ajuns în fata lui. El mi-a
zis: Ce te-a reþinut? Nu ti-ai putut permite sã cãlãtoresti? Eu am spus:
Trimis al lui Allah, pe Allah, dacã ar fi sã mã aflu dinaintea altcuiva dintre
pãmânteni, cu sigurantã cã mi-as fi salvat pielea de mânia ta, prin intermediul
vreunui pretext, dar nu am chef sã încep vreo argumentatie, ci, pe
Allah, sunt pe deplin constient de faptul cã, de-ar fi sã invoc înaintea ta
vreo jalnicã argumentatie, ca sã-ti fac pe plac, Allah ti-ar stârni cu sigurantã
mânia împotriva mea. si, în cazul în care am spus adevãrul, te-ai
putea supãra pe mine, dar sper cã Allah va încheia totul cu bine; cãci, pe
Allah, nu am nici un motiv solid. Pe Allah, n-am mai avut posibilitãti atât
de bune si împrejurãri atât de favorabile mie de care sã mã bucur, asa cum
s-a întâmplat când am rãmas în urma ta (nu m-am alãturat expeditiei). La
care, Trimisul lui Allah a zis: Omul acesta spune adevãrul; ridicã-te, asadar,
pânã când Allah va da o hotãrâre legatã de capul tãu. Eu m-am ridicat si
câtiva oameni din Banu Salama m-au urmat în mare grabã. Ei mi-au zis:
Pe Allah, nu stiu ca tu sã fi comis vreun pãcat înainte de aceasta. Oricum,
tu ti-ai arãtat neputinta de a aduce vreo scuzã dinaintea Trimisului lui
Allah, ca si aceia ce au rãmas în urma lui si au adus motivatii jalnice. Ar fi
fost de-ajuns pentru iertarea pãcatului tãu, dacã Trimisul lui Allah ar fi
cerut iertare pentru tine. Pe Allah, si au continuat sã mã atâte, pânã ce
am început sã mã gândesc sã merg înapoi la Trimisul lui Allah si sã mã
dezic. Apoi le-am zis: A mai avut si altcineva aceeasi soartã? Ei au rãspuns:
Da, douã persoane au avut aceeasi soartã ca si tine, au fãcut aceeasi afirmatie
pe care ai fãcut-o tu si au primit acelasi verdict pe care l-ai primit si
tu, în cazul tãu. Eu am zis: Cine sunt aceia? Ei au rãspuns: Murara ibn ar-
Rabi'a 'Amiri si Hilal ibn Umayya al-Waqifi. Ei au amintit de acesti doi
credinciosi care luaserã parte la bãtãlia de la Badr si care pentru mine erau
un exemplu. Când am auzit numele celor douã persoane, eu m-am îndepãrtat.
Trimisul lui Allah interzisese musulmanilor sã vorbeascã cu trei
dintre noi, cei care am rãmas în urma lui. Lumea a început sã ne
ocoleascã si atitudinea lor fatã de noi s-a schimbat si se pãrea cã întreaga
atmosferã se întorsese (cu dusmãnie) împotriva noastrã, dar era, de fapt,
aceeasi atmosferã de care eram pe deplin constient si în care trãisem (o
bunã bucatã de timp). Am petrecut cincizeci de nopti în aceastã stare si
cei doi prieteni ai mei s-au închis în casele lor, petrecându-si cea mai mare
parte a timpului jelind. Cum, fatã de ei, eu eram tânãr si puternic, am iesit
afarã (din casa mea), am participat la rugãciunile congregationale, mi-am
pierdut vremea prin bazare, dar nimeni nu vorbea cu mine. Am mers la
Trimisul lui Allah, care sedea cu oamenii dupã rugãciune, L-am salutat si
m-am întrebat dacã buzele lui s-au miscat, ca rãspuns la salutul meu (sau
nu). Apoi am fãcut rugãciunea alãturi de el si i-am aruncat priviri pe furis.
Pe când îmi fãceam rugãciunea, el m-a privit, dar când mi-am aruncat ochii
pe el, el si-a luat privirea de la mine. Dupã o bunã bucatã de vreme, de
când musulmanii se purtau atât de aspru cu mine, am umblat mult si am
ajuns la zidul grãdinii lui Abu Qatada, pe care m-am cãtãrat; Abu Qatada
era vãrul meu si eu îl iubeam mult. L-am salutat, dar, pe Allah, el nu a
rãspuns la urãrile mele. Eu i-am zis: Abu Qatada, te conjur pe Allah, nu
tii deloc seama de faptul cã Îl iubesc pe Allah si pe Trimisul Sãu (pacea si
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) foarte mult? El a rãmas tãcut. si
eu am spus din nou: Te conjur, pe Allah, nu esti deloc constient de faptul
cã Îl iubesc pe Allah si pe Trimisul Lui (pacea si binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) foarte mult? Si iarãsi nu a spus nimic. Eu l-am conjurat din
nou, la care el a zis: Allah si Trimisul Sãu (pacea si binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) stiu cel mai bine acest lucru. Din ochi au început sã-mi
curgã lacrimi si m-am dat jos de pe zid. În vreme ce mã plimbam prin
bazarul din Medina, un nabatean dintre nabatenii sirieni, care venise sã
vândã grâne în Medina, a rugat lumea sã-l îndrepte cãtre Ka'b ibn Malik.
Oamenii l-au îndreptat arãtând spre mine. El a venit la mine si mi-a
înmânat o scrisoare de la regele din Gassan si, fiindcã eram scrib, am citit
scrisoarea aceea în care erau scrise urmãtoarele: Ca sã trec direct la
subiect, ni s-a dezvãluit cã prietenul tãu (Profetul) te supune la cruzime, iar
Allah nu a creat pentru tine un loc în care sã fii degradat si sã nu-ti poti
afla pozitia cuvenitã; asadar, vino la noi, cãci te vom binecuvânta cu
onoruri. Cum am citit acea scrisoare, am spus: Si aceasta este o
nenorocire, aaa cã am pus-o pe foc, în vatrã. Când au trecut patruzeci de
zile din cincizeci si Trimisul lui Allah nu primise nici o revelatie, a venit la
mine un trimis al lui Muhammad (pacea si binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) si a zis: "Adevãrat iti spun tie, Trimisul lui Allah a poruncit sã te
separi de nevasta ta". Eu am zis: "Ar trebui sã divortez de ea sau ce
(altceva) sã fac?" El a spus: "Nu, doar sã stai separat de ea si sã nu te
împreunezi cu ea". Acelasi mesaj a fost trimis si tovarãlilor mei. Asa cã
i-am zis nevestei mele: "Mai bine mergi la pãrinþii tãi si rãmâi acolo cu ei,
pânã când Allah va lua o hotãrâre pentru pricina mea". Nevasta lui Hilal
ibn Umayya a mers la Trimisul lui Allah si a zis: Trimis al lui Allah, Hilal
ibn Umayya este bãtrân si nu are nici un slujitor. Esti de acord sã-l slujesc
eu? El a zis: Da, dar nu te apropia de el. Ea a spus: Pe Allah, el nu mai
are astfel de porniri. Pe Allah, de atunci, din ziua aceea plânge
încontinuu. Unii dintre membrii familiei mele mi-au spus: "Sã te duci si sã
ceri îngãduintã de la Trimisul lui Allah, cu privire la nevasta ta, cãci el a
îngãduit nevestei lui Hilal ibn Umayya sã-l slujeascã". Eu am spus: "Nu o
sã cer îngãduinþã de la Trimisul lui Allah, cãci nu pot sti ce ar putea sã
spunã Trimisul lui Allah, ca rãspuns la cererea mea. Mai mult ca asta, eu
sunt un bãrbat tânãr". Si în starea aceasta am petrecut încã zece nopti si
astfel au trecut cincizeci de nopti de când oamenii ne surghiuniserã. În
dimineata celei de-a cincizecea nopti m-am sculat sã-mi fac rugãciunea de
dinainte de zorii zilei si stãteam pe unul dintre acoperisurile caselor
noastre. Sedeam, de fapt, în starea aceea, pe care Allah Preaînaltul si
Gloriosul, a descris-o cu aceste cuvinte: Viata a devenit de neîndurat
pentru mine si pãmântul s-a îngustat în ciuda imensitãtii sale. Am auzit
vocea unui muezin, de pe vârful dealului Sal', care striga cât îl tinea gura:
Ka'b ibn Malik, iatã cã sunt vesti bune pentru tine. Eu m-am închinat cu
smerenie si mi-am dat seama cã (acest mesaj) era o usurare pentru mine.
Trimisul lui Allah înstiintase lumea cã Allah acceptase cãinta noastrã, pe
când îsi fãcea rugãciunea de dinainte de revãrsatul zorilor. Atunci toatã
lumea a început sã vinã si sã ne anunte vestea bunã si unii oameni au
mers la prietenii mei sã le spunã ºi lor bucuria, iar un om din tribul Aslam
a venit în galop pe calul sãu si calul sãu a ajuns mai repede la mine decât
glasul lui. Când a ajuns la mine mi-a dat vestea bunã. Atunci mi-am scos
vesmintele si l-am îmbrãcat cu ele, ca multumire pentru stirea ce mi-o
adusese, si, pe Allah, nu aveam altceva (alte vesminte) decât aceste douã
(haine), la vremea aceea, aºa cã am rugat pe cineva sã-mi împrumute douã
vesminte cu care m-am îmbrãcat. Am mers la Trimisul lui Allah (pacea si
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) si pe drum am întâlnit grupuri de
oameni care mi-au adresat urãri de bine datoritã (acceptãrii) cãintei, si care
mi-au zis: Iatã urãri de bine din partea noastrã, deoarece cãinta ta a fost
acceptatã de cãtre Allah. Dupã care, am ajuns la moschee si Trimisul lui
Allah sedea acolo printre oameni. Atunci Talha ibn 'Ubaidullah s-a ridicat
si a alergat cãtre mine, mi-a atins mâna si m-a salutat, însã, pe Allah,
nimeni altcineva dintre emigranti (în afarã de el) nu s-a ridicat (sã mã
salute). Ka'b a spus cã n-a uitat niciodatã (gestul frumos al lui) Talha. Mai
departe Ka'b a zis: L-am salutat pe Trimisul lui Allah (pacea si
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cu Assalamu 'Alaikum, iar fata lui
strãlucea de plãcere si a zis: Bucuria si binecuvântarea sã fie cu tine, cãci
niciodatã nu te-ai mai bucurat si nici nu te vei mai bucura la fel cum te
bucuri astãzi, de când te-a nãscut maica ta. Eu am zis: O, Trimis al lui
Allah! Aceastã acceptare a cãintei este de la tine sau de la Allah? El a
rãspuns: Nu, (nu este de la mine), este de la Allah, si era trãsãtura
obisnuitã a Trimisului lui Allah, ca atunci când era fericit sã i se lumineze
fata ca si când era o bucatã din lunã; dupã semnul acesta recunosteam noi
(cât de mare îi era încântarea). Cum stãteam dinaintea lui, am zis: Trimis
al lui Allah, îmi este îngãduit sã-mi dau averea milostenie de dragul lui
Allah si al Trimisului Sãu? La care Trimisul lui Allah a rãspuns: Pãstreazã
ceva pentru tine, cãci îti va prinde bine. Eu am zis: Voi pãstra pentru mine
acea parte (din averea mea) care am primit-o (cu ocazia expeditiei de la
Khaibar). Si am mai zis: Trimis al lui Allah, adevãr spun tie, Allah mi-a
dãruit mântuirea cãci am spus adevãrul, de aceea (eu cred cã) cãinta
implicã faptul ca, atâta timp cât trãiesc sã nu grãiesc altceva în afara adevãrului.
Ka'b a mai adãugat: "Pe Allah, nu stiu dacã vreunul dintre musulmani
a fost supus la o încercare mai grea decât mine, din cauzã cã am
spus adevãrul". Si de când am fãcut aceastã mentiune în fata Trimisului lui
Allah (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) si pânã în ziua de
azi, n-am mai mintit niciodatã si, pe Allah, am hotãrât sã nu mint si sper
cã Allah mã va feri (de încercãri) pentru tot restul vietii mele, cãci Allah
Cel Preaînalt si Glorios a revelat aceste versete:
O, voi cei care credeþi!
Temeþi-vã de Allah ºi fiþi cu cei iubitori de adevãr! (9 : 119)
Ka'b a spus: Pe Allah, de când Allah m-a îndreptat cãtre Islam, n-a
fost o binecuvântare mai mare pentru mine decât acest adevãr al meu pe
care l-am spus Trimisului lui Allah si dacã as fi spus vreo minciunã as fi
fost nenorocit la fel ca si cei care au mintit, cãci cu privire la cei ce au
mintit, Allah a spus cele mai aspre cuvinte îndreptate cãtre cineva de când
a coborât El revelatia si cuvintele lui Allah sunt:
Ei vã vor jura pe Allah,
când voi vã veþi întoarce la ei, pentru ca voi sã-i iertaþi pe ei. Îndepãrtaþi-
vã de ei, cãci ei sunt o spurcãciune, iar sãlaºul lor va fi Gheena, ca
rãsplatã pentru ceea ce ei au agonisit. / Vã vor jura vouã ca sã fiþi
mulþumiþi de ei. Dar dacã voi veþi fi mulþumiþi, totuºi Allah nu va fi
mulþumit de cei nelegiuiþi! (9 : 95, 96)
Hotãrârea în problema noastrã, a celor trei, a fost amânatã, separat
de cazul celor care aduseserã motivatii sub jurãmânt în faþa Trimisului lui
Allah si pe care el le-a îngãduit. El a primit noi jurãminte de credintã din
partea lor si s-a rugat ca ei sã fie iertati. Profetul (pacea si binecuvântarea
lui Allah fie asupra lui!) a tinut pricina noastrã în asteptare, pânã ce Allah
a hotãrât în privinta ei. Cei trei, a cãror pricinã a fost cercetatã, au primit
iertarea. Referirea, aici, nu se face la faptul cã nu am participat la expeditie, ci la faptul cã Profetul a amânat pricina noastrã si a tinut-o în asteptare,
peste pricina celor care au adus scuze sub jurãmânt, pe care el le-a
acceptat.
(Bukhari ºi Muslim)
O altã versiune adaugã: Trimisul lui Allah (pacea si binecuvântarea
lui Allah fie asupra lui!) a pornit spre Tabuk într-o zi de joi. El a ales sã
porneascã în cãlãtorie în aceastã zi. O altã versiune este aceea cã el
obisnuia sã se întoarcã dintr-o cãlãtorie dis-de-dimineaþã si mergea direct
la moschee unde oferea douã rak'at (prosternãri) de rugãciune. Dupã
aceea sedea acolo (ca sã primeascã oamenii).